PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena sunt pentru noi model de viaţă şi rugători în ceruri

Sfinţii Mari Împăraţi Constantin şi Elena sunt pentru noi model de viaţă creştină de hărnicie, modestie şi înţelepciune şi rugători în ceruri, a afirmat, sâmbătă, PF Daniel, patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la Sfânta Liturghie oficiată de sărbătoarea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, pe esplanada amplasată în curtea Catedralei Patriarhale din Bucureşti.
Întâistătătorul BOR a apreciat că paralela întru convertire a Sfântului Apostol Pavel, care, după ce i s-a arătat Hristos, a devenit din prigonitor apostol al Mântuitorului şi schimbarea care s-a produs pentru Biserică prin venirea Sfântului Constantin cel Mare, ca primul împărat creştin, "arată intervenţia lui Dumnezeu în istorie, în momente foarte grele pentru Biserică".

În cuvântul său, patriarhul Daniel a elogiat contribuţia Sfântului Mare Împărat Constantin şi a mamei sale Elena la schimbarea de atitudine a împăraţilor romani faţă de Biserica creştină, aceştia transformându-se din prigonitori în protectori, apărători.

Potrivit patriarhului, cei doi sfinţi "sunt numiţi mari şi au apreciere cu apostolii, în credinţa ortodoxă", deoarece au fost mari credincioşi iubitori de Hristos, mari iubitori şi sprijinitori ai Crucii şi ai Bisericii, faţă de care au fost "generoşi, darnici, milostivi".

El a subliniat rolul pe care l-a avut împăratul Constantin cel Mare în convocarea primului sinod ecumenic de la Niceea, unde s-au formulat primele şapte articole din simbolul credinţei, Crezul, ca şi rolul său în eliberarea sclavilor, ca şi în promovarea legilor de sancţionare a adulterului, de interzicere a torturii şi de protejare a demnităţii umane.

De asemenea, patriarhul Daniel a evidenţiat "rolul mamei creştine în transmiterea credinţei în familie cu dragoste, înţelepciune şi cu discreţie", rol care transpare din exemplul împărătesei Elena faţă de fiul său, împăratul Constantin.

Comentarii