Zeci de focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren ce transporta armament
Patru lăzi în care se aflau câte 16 focoase pentru rachete au dispărut dintr-un tren care transporta armament de la Zărneşti spre Bulgaria, dispariţia fiind semnalată în Gara Stăneşti din judeţul Giurgiu. Parchetul Militar Bucureşti a declanşat o anchetă în acest caz.
Vicepreşedintele Comisiei de apărare George Scutaru consideră că ancheta în cazul furtului de focoase trebuie să arate dacă a fost vorba despre o neglijenţă a jandarmilor care asigurau paza trenului şi apreciază că incidentul ridică un semn de întrebare asupra stării de spirit a angajaţilor MAI.
"Ancheta trebuie să arate dacă a fost vorba de o neglijenţă a jandarmilor care asigurau paza trenului sau să clarifice în detaliu circumstanţele în care a avut loc furtul. Trebuie stabilit dacă sustragerea lăzilor cu focoase a fost un act întâmplător, hoţii urmărind să fure orice dintr-un tren sau s-a acţionat la comandă pentru o reţea de crimă organizată", a declarat, duminică, pentru MEDIAFAX, deputatul PNL.
Potrivit lui George Scutaru, incidentul de la Giurgiu ridică un semn de întrebare asupra stării de spirit a angajaţilor de la MAI, "puternic afectat de deciziile arbitrare privind diminuarea personalului".
Scutaru speră ca acest incident să fie unul izolat şi să nu se asiste în viitorul apropiat la o multiplicare a unor asemenea evenimente "pe fondul haosului din instituţiile statului".
► Trenul din care au dispărut cele patru lăzi cu focoase transporta mărfuri diverse, nu doar produse cu întrebuinţare militară, vagoanele, care au fost resigilate, fiind verificate încă o dată duminică de reprezentanţi ai Poliţiei Transporturi.
Mai mulţi reprezentanţi ai Poliţiei Transporturi au făcut un nou control, duminică, la prânz, la vagoanele trenului din care au dispărut focoasele. Ei au refuzat să facă dcelaraţii limitându-se doar la a spune că singurii autorizaţi să dea amănunte despre caz sunt procurorii militari care fac ancheta.
Potrivit unuia dintre jandarmii care asigură în prezent paza trenului a spus că acesta transporta mărfuri diverse, nu doar produse cu întrebuinţare militară.
Acesta a dăugat că vagoanele au fost resigilate.
La ora transmiterii acestei ştiri audierile continuă la Poliţia Transporturi de la Gara Giurgiu Nord, unde de sâmbătă se află pentru cercetări jandarmi dintre cei care au asigurat paza trenului.
► Potrivit unui comunicat al Parchetului ICCJ, sâmbătă Parchetul Militar al Tribunalului Militar Bucureşti a fost sesizat de către Inspectoratul Judeţean de Jandarmerie Giurgiu că în cursul acelei zile, în jurul orelor 15.30, lucrători ai Staţiei CFR Giurgiu Nord au constatat că la un vagon din garnitura trenului care conţinea obiecte cu specific militar, transportate în baza unui contract între societăţi private, sigiile aplicate erau rupte şi uşa glisantă deschisă.
Trenul se afla în Statia CFR Giurgiu pentru efectuarea formalităţilor vamale, iar din interior s-a constatat că lipseau patru lăzi cu dispozitive militare.
La faţa locului s-a deplasat echipa operativă împreună cu instituţiile abilitate, sub coordonarea procurorilor militari, pentru cercetări, adaugă sursa citată.
► Jandarmeria Română a trimis o comisie la Giurgiu pentru a verifica modul în care jandarmii responsabili cu paza transportului de armament şi-au îndeplinit obligaţiile.
Membrii comisiei vor încerca să stabilească dacă aceştia au fost neglijenţi în îndeplinirea atribuţiilor, caz în care ei vor fi sancţionaţi şi se vor lua măsuri legale faţă de aceştia, a declarat, pentru MEDIAFAX, Florin Hulea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române.
Transportul de armament era păzit de zece jandarmi, iar până la acest moment niciunul dintre ei nu a fost sancţionat.
► Potrivit unor surse judiciare, trenul venea de la o fabrică de armament din judeţul Braşov şi avea destinaţia Bulgaria, iar transportul, care reprezenta export de armament, era păzit de jandarmi.
Conform surselor citate, de la Braşov spre Bulgaria trenul ar fi avut trei opriri, iar dispariţia lăzilor cu focoase a fost sesizată de către angajaţii CFR din Gara Stăneşti (Giurgiu), care au observat că de la unul dintre vagoane lipsea sigiliul.
Ulterior, împreună cu jandarmii şi Poliţia a fost constatată lipsa celor patru lăzi în care se afla cantitatea totală de 64 de focoase.
Sursele citate mai spun că dispariţia ar fi fost sesizată sâmbătă după-amiază.
Reprezentanţi ai Ministerului Apărării susţin că transportul nu aparţine ministerului.
Parchetul Militar Bucureşti a declanşat o anchetă în acest caz.
Totodată, surse judiciare afirmă că ar fi fost vorba despre un export privat de armament, iar una dintre ipotezele luate în calcul este că furtul ar fi fost comis de către hoţi de fier vechi.
Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu, comisar Mirela Gheţa, a declarat că poliţiştii giurgiuveni au instituit filtre rutiere în tot judeţul.
"Ancheta în acest caz nu ne aparţine, noi am instituit filtre rutiere", a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie Giurgiu.
sursa: MEDIAFAX

Comentarii