Reguli de creditare draconice. BNR ne pregateste pentru o cadere-soc a euro, de 35%
Creditele de consum vor avea o scadenta de cel mult cinci ani, iar clientii trebuie sa aduca garantii de 133% din valoarea imprumutata.
Un proiect de regulament al Bancii Natonale a Romaniei, publicat marti pe site-ul institutiei, prevede limitarea maturitatilor la creditele de consum la cel mult cinci ani, fata de 20 de ani perioada maxima practicata in prezent pe piata bancara pentru creditele de nevoi personale cu ipoteca.
BNR doreste sa delimiteze clar aria de definire a creditelor imobiliare, care va cuprinde finantarile pentru care se constituie garantie imobiliara si sunt destinate exclusiv cumpararii unui imobil (casa/teren), construirii unui imobil, sau amenajarii/extinderii unei locuinte.
Acelasi regim se aplica si creditelor de refinantare a imprumuturilor imobiliare.
Garantii imposibile, pentru credite de nevoi personale
Creditele de consum cu ipoteca vor fi tratate la fel ca orice alt credit de consum. In cazul creditelor de consum pentru cumpararea de bunuri, clientul trebuie sa dispuna de o garantie reala (in general ipotecara) sau personala (de exemplu polita de asigurare) de 133% din suma imprumutata.
De asemenea, in cazul creditelor de consum cu alte destinatii, debitorul persoana fizica va prezenta o garantie reala sau personala de 133% din valoarea imprumutului.
Fac exceptie de la aceste prevederi creditele pentru tratamente medicale, pentru deces si pentru studii.
Avansul pentru imprumuturi imobiliare, creste.
Pentru creditele imobiliare, debitorul va detine un avans de cel putin 15% din valoarea imobilului la finantarile in lei, de 30% pentru creditele in euro si de 40% in cazul finantarilor in alte devize straine.
Cel mai negru scenariu, prezentat la prima vizita la banca.
Bancile vor fi obligate, ca si pana in prezent, sa elaboreze scenarii de risc astfel incat gradul de indatorare sa nu depaseasca pe intreaga perioada pana la scadenta nivelul maxim stabilit de normele proprii de finantare.
Pentru fundamentarea nivelului indatorarii la creditele de consum, bancile vor face simulari pornind pe baza unor indici valorici stabiliti de catre regulament. Astfel, nivelurile maxime admise pentru gradul total de indatorare sunt stabilite inclusiv prin luarea in considerare a riscului valutar, riscului de rata a dobanzii, si a riscului de diminuare a veniturilor disponibile pe perioada de derulare a creditului.
Apare un nou factor de scoring: riscul valutar.
La fundamentarea nivelurilor maxime admise pentru gradul total de indatorare se vor utiliza urmatoarele valori: pentru socul pe curs de schimb - 35,5% la euro, 52,6% la franc elvetian si 40,9% la dolar; pentru socul pe rata dobanzii - 0,6% pentru toate monedele; pentru socul pe venit - 6%.
In cazul celorlalte valute se utilizeaza valoarea aferenta francului elvetian.
Guvernul si BNR vad creditarea in directii diferite.
De cel putin doi ani de zile, Guvernul se chinuie sa-i convinga pe romani sa ia din nou credite. Cu toate asta insa, banca centrala cauta acum sa puna bete in roate eforturilor facute, prin introducerea unor restrictii, intr-un moment in care oricum cererea este foarte scazuta, iar apetitul de risc al bancilor este de asemenea redus.
Programul Prima Casa a adus imprumuturile ipotecare la un nivel "abordabil" si actionat in ultimii doi ani ca un factor de relaxare a conditiilor de creditare de catre banci, care au putut experimenta fara riscuri acordarea de noi imprumuturi.
Comentarii