Conacul Bellu, Urlati
Atmosfera plina de suspans pe drumul umbrit ce duce catre Conacul Bellu. Cu urechile ciulite si cam toate simturile incordate ne intrebam daca am nimerit unde trebuie. Si tocmai cand dubiile isi construisera o temelie solida, am zarit printre crengi un acoperis.
Cam asa ne-a intampinat Conacul Bellu, frumos pitit dupa copaci, pe o colina ce domina parca orasul si ii accentueaza aerul impunator. Arhitectura e impresionanta, atat la exterior cat si in ceea ce priveste detaliile interioare, multe stiluri combinate ce te lasa plin de stima fata de imaginatia celor ce l-au conceput.
Si asta era doar casa de oaspeti. Celelalte cladiri din complex au fost distruse de razboi sau de timp, desi se zvoneste ca s-ar putea sa fie reconstruite, atunci cand se vor strange si fondurile necesare.
Desi nu prea suntem genul celor ce zabovesc prea mult prin muzee, timpul pot sa zic ca a trecut intr-un mod foarte placut. Ghidul e simpatic si mai mult decat dornic sa interactioneze. Ce-i drept si are despre ce sa vorbeasca, luand in considerare toate lucrurile interesante pe care Alexandru Bellu si restul familiei le-au adunat. Fotografii in interior nu am facut, cu exceptia beciului.
Ca orice loc incarcat de istorie, si in jurul Conacului Bellu graviteaza cateva povesti fantastice. Cea care ne-a ajuns la urechi e cea a fantomei ce bantuie prin conac si ai carei pasi pot fi auziti in podul casei. Noi n-am avut norocul sa experimentam asemenea senzatii, dar am preferat sa plecam cu ideea ca cel putin un sambure de adevar tot e pe acolo.
O descriere detaliata o gasiti aici: Conacul Bellu in Formula AS
Sfatul meu e sa va opriti pe acolo daca aveti drum prin sau pe langa Urlati.
Aventura ne-am continuat-o la crama de la Urlati. Tot parte a grupului Hallewood si aici am ramas la fel de placut impresionati. Vinul delicios si mancarea buna au mers la fix pentru a contura o dupa-masa relaxanta. Beciul l-am gasit insa diferit fata de cel de la pivnitele Rhein, mai rustic parca si fara sa ne dea senzatia de suspans insa foarte frumos aranjat si bine pus la punct. Ah si mult mai bine iluminat ceea ce ne-a facut si aparatele sa vibreze de fericire.
Ne-a placut mult si aici si il adaugam la plusurile Urlatiului. Parerea mea e ca cele doua merita putin timp daca tot ajungeti prin zona.
Cam asa ne-a intampinat Conacul Bellu, frumos pitit dupa copaci, pe o colina ce domina parca orasul si ii accentueaza aerul impunator. Arhitectura e impresionanta, atat la exterior cat si in ceea ce priveste detaliile interioare, multe stiluri combinate ce te lasa plin de stima fata de imaginatia celor ce l-au conceput.
Si asta era doar casa de oaspeti. Celelalte cladiri din complex au fost distruse de razboi sau de timp, desi se zvoneste ca s-ar putea sa fie reconstruite, atunci cand se vor strange si fondurile necesare.
Desi nu prea suntem genul celor ce zabovesc prea mult prin muzee, timpul pot sa zic ca a trecut intr-un mod foarte placut. Ghidul e simpatic si mai mult decat dornic sa interactioneze. Ce-i drept si are despre ce sa vorbeasca, luand in considerare toate lucrurile interesante pe care Alexandru Bellu si restul familiei le-au adunat. Fotografii in interior nu am facut, cu exceptia beciului.
Ca orice loc incarcat de istorie, si in jurul Conacului Bellu graviteaza cateva povesti fantastice. Cea care ne-a ajuns la urechi e cea a fantomei ce bantuie prin conac si ai carei pasi pot fi auziti in podul casei. Noi n-am avut norocul sa experimentam asemenea senzatii, dar am preferat sa plecam cu ideea ca cel putin un sambure de adevar tot e pe acolo.
O descriere detaliata o gasiti aici: Conacul Bellu in Formula AS
Sfatul meu e sa va opriti pe acolo daca aveti drum prin sau pe langa Urlati.
Aventura ne-am continuat-o la crama de la Urlati. Tot parte a grupului Hallewood si aici am ramas la fel de placut impresionati. Vinul delicios si mancarea buna au mers la fix pentru a contura o dupa-masa relaxanta. Beciul l-am gasit insa diferit fata de cel de la pivnitele Rhein, mai rustic parca si fara sa ne dea senzatia de suspans insa foarte frumos aranjat si bine pus la punct. Ah si mult mai bine iluminat ceea ce ne-a facut si aparatele sa vibreze de fericire.
Ne-a placut mult si aici si il adaugam la plusurile Urlatiului. Parerea mea e ca cele doua merita putin timp daca tot ajungeti prin zona.
Comentarii