UNUL DE TOP...GEAR Clarkson

Clarkson: jos portierele!


Jeremy Clarkson
02 Septembrie 2011

 După cum bine se ştie, OPINIA publică din întreaga Anglie susţine sus şi tare că automobilele ar trebui, încet-încet, extrase din centrul oraşelor, şi înlocuite cu boscheţi şi copilaşi.

De obicei, telenovela începe cu o limită de 30 km/h şi continuă cu înlăturarea bordurilor, astfel încât trotuarul şi şoseaua să devină un corp comun. Şi uite aşa, şoferii ajung să se simtă ca nişte intruşi în lumea pietonilor, în loc să fie invers.

Ideea este că, în final, automobilele vor fi scoase din scenă complet, şi străzile vor răsuna din nou a mucoşi care se joacă fotbal şi mame care îşi plimbă pruncii preţioşi în cărucioare cu baldachin. Iar toate afacerile vor da faliment, pentru că nu văd cum ai putea duce un frigider acasă dacă nu poţi parca în faţa magazinului.

Asta-i problema adevărată. Pare o idee bună, pentru că astfel oraşele vor arăta în sfârşit ca schiţele pe care arhitecţii le depun la primărie pentru aprobare. Dar cum vor mai ajunge oamenii acolo, pentru a face cumpărături sau afaceri unii cu alţii? Cel mai simplu răspuns: n-o să se mai deranjeze. Prin urmare, toată lumea se va muta repejor la periferie, unde maşinile vor fi permise, şi tot ce ne va rămâne va fi o gogoaşă. O margine plină de bunătăţi care înconjoară nimicul absolut. Va fi ca la Detroit. Droguri, violenţă, crime, teroare. Sfârşitul lumii.



E evident deci că trebuie să facem tot ce ne stă în putinţă pentru a-i împiedica pe aceşti oameni lipsiţi de viziune să interzică maşinile în centrele oraşelor. Şi cred că am un plan.



Când eşti într-o maşină eşti, practic, într-o armură. Eşti un cavaler medieval şi oricine merge pe jos este un ţăran. Instantaneu, asta stârneşte animozităţi, gelozie şi furie. Consideri pietonii ca fiind nişte insecte, iar ei te văd întruchiparea Regelui Irod. Fiecare urăşte pe fiecare, deci.



Mai mult, pentru că porţi această armură, te simţi în siguranţă, protejat. Ceea ce înseamnă că poţi să-i înjuri pe ceilalţi cavaleri în armură. Când eşti în maşina personală, urăşti pe toată lumea. Şi ai puterea să o şi arăţi.



Asta nu se întâmplă când eşti pieton. Dacă cineva te încurcă când mergi pe trotuar, nu te arunci într-o avalanşă verbală. Poate că mormăi ceva printre buze şi poate ridici şi o sprânceană încruntată. Şi cam asta este tot ce faci.



Când mergi pe o bandă rulantă în aeroport şi doi oameni stând de vorbă îţi blochează calea, nu ţipi la ei să se dea la o parte.

´Aversiunea faţă de şoferi poate fi curmată - trebuie să scăpăm de maşini... şi să le înlocuim cu dispozitive mobile de conversaţie. Carturi de golf, adică...´

Nu scoţi sunete de claxon. Nu faci nimic. Aştepţi în linişte. Sau, dacă te grăbeşti, spui un politicos „scuzaţi-mă“.

Deci, ceea ce trebuie făcut este să regândim designul maşinilor. Sunt conştient că Nissan a făcut asta deja cu Micra. Trebuia să fie drăguţ şi pufos, la fel de agresiv ca un cărucior de supermarket pentru copii, cu maşinuţa aia din plastic. Dar n-a funcţionat. Pentru că era în continuare o armură. E drept, una vopsită roz şi cu o mutră tâmpă, rânjită.



Ceea ce sugerez eu este mult mai radical. Propun să punem şoferul în mijlocul celor care merg pe jos. Iar asta presupune dezbrăcatul armurii. Dap. Scăpăm de întreaga caroserie.



Poate îţi aminteşti că în călătoria TopGear de-a lungul Botswanei am scos portierele Lanciei Beta Coupe în timp ce traversam câmpurile de sare. Ideea era să le pun la loc când ajungeam din nou pe pământ, dar ştii ceva? Era aşa de mişto să conduc o maşină fără uşi, încât am lăsat-o aşa.



Portierele sunt extrem de supraevaluate. E drept că ţin la distanţă intemperiile şi zgomotul când mergi cu viteză, dar te izolează şi de restul frumuseţilor lumii. Sunt câteva maşini care vin fără parbriz, ceea ce e o prostie. Mereu sfârşeşti cu ochii plini de albine. Dar fără portiere? E o soluţie excelentă şi, în acelaşi timp, elegantă.

BMW a fost pionierul ideii cu minunatul Z1, dar, dintr-un motiv oarecare, a renunţat. De ce? Când nu ai portiere, e uimitor cât de prietenos îţi pare totul în mijlocul unui ambuteiaj. E ca şi cum ai fi la o petrecere. Vorbeşti cu tipul sau cu tipa de lângă tine şi, după ce mai înaintezi un pic, vorbeşti cu altcineva.



Dintr-o maşină normală, nici n-ai visa să închegi o conversaţie lejeră cu un alt şofer. Dar când eşti expus, şi ei la fel, fix lângă tine, e nepoliticos să nu vorbeşti. Absenţa portierelor ar face ambuteiajul o experienţă distractivă. Ar face pe toată lumea mai fericită. Dar cred că putem merge şi mai departe de atât.



Recent, stăteam în ceea ce o broşură turistică ar numi o „staţiune de lux“ de pe o insulă situată între Australia şi Marea Barieră de Corali. Şi, pentru a circula, fiecărui oaspete i s-a dat o maşinuţă electrică, precum cele de la golf.



E amuzant. De-a lungul anilor, am condus aproape toate maşinile făcute vreodată, dar pentru că nu sunt nici mason, nici preşedintele Americii, nu am mai stat într-un asemenea transportor de pantaloni cadrilaţi. Mereu mi s-au părut puţin stupide, ca să fiu sincer.



Dar, pentru că într-o asemenea maşină eşti atât de expus, a trebuit să ajung până în Australia ca să-mi dau seama că poţi conduce prin oraş simţindu-te ca un pieton. Faci parte din mulţime. Un cavaler în pijama, dacă vrei.



Ai putea spune, desigur, că o maşinuţă de golf nu e prea distractivă odată ce ai ieşit din centrul oraşului şi ai ajuns din nou pe drum deschis. Dar nu e cazul. Pentru că sunt atât de lente şi făcute din ceea ce pare a fi cauciuc, poţi să loveşti intenţionat ceilalţi participanţi la trafic. Ca să te distrezi şi atât.



Şi ei se vor distra. Oricui i se pare amuzant să buşeşti voit un cart de golf, şi cum primăriile vor să interzică „maşinuţele care se buşesc“ din parcuri, carturile de golf rămân singurele vehicule create din fabrică pentru a se lovi.



Colegul meu de la TopGear Australia, Shane Jacobson, îşi oprea cartul de golf pe o stradă laterală sau pe aleea din faţa casei cuiva, după care intra cu viteză în maşinile care circulau pe stradă. Intenţionat. Era fantastic. Mergi liniştit cu maşina şi, dintr-o dată, te învârţi ca nebunul după ce un om cu faţa roşie a intrat în tine.

Eu? Mi-am dat seama că nu e niciodată necesar să apeşi frâna. Pur şi simplu mă opream în cartul din faţa mea. Era cu atât mai amuzant dacă în cartul din faţa mea se afla James May.



Carturile de golf, deci, sunt viitorul. Sunt ieftine. Sunt expuse vremii. Şi sunt mai distractive decât un Ariel Atom. Pentru că dacă buşeşti unul din ăsta, rămâi fără cap.



Dar cel mai important, carturile de golf transformă şoferii în oameni. Ceea ce şi suntem...