După criza financiară urmează cea a joburilor. În următori doi ani economia globală ar avea nevoie de 80 de milioane de noi locuri de muncă

Biroul Internaţional al Muncii (BIM) a estimat la începutul acestei săptămâni că, în următorii doi ani, va exista un deficit de 40 milioane de locuri de muncă în lume şi a făcut apel la ţările G20 să-şi coordoneze mai mult politicile economice pentru a face faţă crizei, relatează AFP.




"Estimăm că, pentru următorii doi ani, necesarul de locuri de muncă al economiei mondiale se va ridica la 80 milioane (...) pentru a aduce rata locurilor de muncă la cea de dinainte de criză", a declarat în 2007 directorul Institutului internaţional de studii sociale (IISS) al BIM, Raymond Torres, într-o conferinţă de presă, relatează Agerpres.

Şomajul, la cel mai înalt nivel din istorie




Dar, "dacă tendinţele se confirmă", a adăugat el, "economia mondială nu va crea decât 40 milioane de locuri de muncă", adică jumătate din numărul necesar.



Potrivit BIM, şomajul mondial este la cel mai înalt nivel la care a ajuns vreodată, depăşind la sfârşitul lui 2010 cifra de 200 milioane de persoane fără un loc de muncă.



Experţii BIM, care nu dispun încă de cifre definitive pentru 2011, se tem că situaţia se va agrava şi mai mult în acest an, a explicat Torres.



Într-un raport publicat cu trei zile înainte de reuniunea celor 20 mari puteri economice ale lumii, G-20, la Cannes, în Franţa, BIM relevă faptul că în 45 de ţări, din cele 118 studiate, "riscul de agitaţie socială se amplifică".



"Este cazul mai ales al ţărilor cu o economie avansată, în particular din Uniunea Europeană, din lumea arabă şi într-o mai mică măsură din Asia. În schimb, riscul de tulburări sociale este "stabil, chiar mai slab" în Africa Subsahariană şi în America Latină".



Faţă de aceste riscuri sociale, BIM face apel la G-20 să integreze mai mult problema locurilor de muncă în politicile lor economice şi să-şi coordoneze politicile. BIM estimează de fapt că unul din motivele pentru care încetinirea creşterii economice riscă să aibă repercusiuni grave asupra locurilor de muncă este "izolarea" ţărilor. "După ce în 2008-2009, ţările, îndeosebi cele din G-20, au încercat să-şi coordoneze politicile, este clar că ele vor acţiona de acum înainte în mod izolat", au deplâns experţii BIM.



Pentru agenţia ONU, guvernele trebuie să acţioneze pentru a permite crearea de locuri de muncă, cerând îndeosebi susţinerea investiţiilor printr-o reformă financiară a sistemului de credit şi introducerea unei "corelări mai strânse între salarii şi productivitate".

Comentarii